Rezultate secundare (Orânduirea):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristocratie, gr. aristokratia)
1. clasă socială conducătoare care deţine puterea de stat şi asupreşte celelalte clase (în orânduirea sclavagistă şi feudală); pătură restrânsă a claselor exploatatoare, care beneficiază de mari privilegii; nobilime.
2. vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte şi se bucură de avantaje speciale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)
1. (în feudalism) populaţia oraşelor; târgoveţii, orăşenii.
2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producţie.
3. mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri şi micii comercianţi de la oraşe şi sate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. clan)
1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniţi prin legături de rudenie şi de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafeţe puţin întinse, care tind să se răspândească.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. constitutionnel)
1. referitor la constituţie (I).
2. conform cu constituţia (II), bazat pe existenţa acesteia.
3. comisie ~ă = comisie însărcinată cu elaborarea unei constituţii (II); drept ~ = a) totalitatea drepturilor fundamentale care reglementează relaţiile privitoare la orânduirea social-economică şi de stat; b) ramură a dreptului care studiază drepturile şi îndatoririle cetăţenilor prevăzute în constituţie (II); monarhie ~ă = sistem politic în care puterea monarhului este limitată de constituţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. feudale, fr. féodal)
1. adj. referitor la feudal(ism) sau la feudă.
2. orânduirea ~ă = feudalism.
3. s. m. nobil, proprietar al unei feude; feudatar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. justicier)
1. (cel) care avea dreptul de a împărţi dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală).
2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate.