osatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ossature)

1. totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet.
2. (fig.) constituție internă; structură.
3. sistem de bare, structura de rezistență a unei construcții, mașini etc.

adăosătură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (adaos + -ătură)

1. punere peste; adăugare.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte.
3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliș metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3).

carcasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carcasse)

1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument.
2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal.
3. porțiune dintr-un animal jupuit și eviscerat, scheletul cu mușchi, destinat consumului public.

etambou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étambot)

1. piesă de rezistență din osatura unei nave, situată la pupă.
2. piesă de rezistență din scheletul unui avion, la extremitatea din spate a fuzelajului.

etravă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étrave)

1. piesă de rezistență din osatura unei nave, situată la proră.

ogivă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ogive)

1. element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.
2. partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.
3. ~ nucleară = partea anterioară a unui dispozitiv, un proiectil de artilerie atomică, care conține sarcina nucleară.

schelet

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. squelette)

1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat.
2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură.
3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc.
4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm.
5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor.
6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt.