Dictionar

Rezultate principale (Osatură.):

Osatură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ossature)

1. totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet.

2. (fig.) constituţie internă; structură.

3. sistem de bare, structura de rezistenţă a unei construcţii, maşini etc.


Rezultate secundare (Osatură.):

Adăosătură

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (adaos + -ătură)

1. punere peste; adăugare.


Armătură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.

2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte.

3. construcţie de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereţilor unei galerii subterane.

4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.

5. înveliş metalic protector al unui cablu electric.

6. ~ (bucală) = totalitatea părţilor care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.

7. (fig.) ceea ce susţine, serveşte ca bază diferitelor părţi ale unui tot; osatură (3), schelet (3).


Carcasă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carcasse)

1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument.

2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal.

3. porţiune dintr-un animal jupuit şi eviscerat, scheletul cu muşchi, destinat consumului public.


Etambou

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étambot)

1. piesă de rezistenţă din osatura unei nave, situată la pupă.

2. piesă de rezistenţă din scheletul unui avion, la extremitatea din spate a fuzelajului.


Etravă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. étrave)

1. piesă de rezistenţă din osatura unei nave, situată la proră.


Ogivă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ogive)

1. element arhitectural și de construcție caracteristic stilului gotic, format din intersecția a două arcuri dispuse diagonal și constituind osatura unei bolți.

2. partea anterioară a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau a unei rachete, având formă aerodinamică.

3. ~ nucleară = partea anterioară a unui dispozitiv, un proiectil de artilerie atomică, care conține sarcina nucleară.


Schelet

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. squelette)

1. partea osoasă sau calcaroasă a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat.

2. ansamblu de elemente care formează structura de rezistență a unei construcții sau a unui sistem tehnic; osatură.

3. (fig.) plan, schemă sumară a unei opere literare, științifice etc.

4. fracțiune granulometrică a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm.

5. caracter tipografic (lung și subțire) format din conturul literelor.

6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fonemenelor) din care e format un cuvânt.