Dictionar

condamna

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. condamner)

1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse.
2. a dezaproba, a dezavua; a blama.
3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva.
4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare.
5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.).
 

condamnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (condamna)

1. osândit (printr-o hotărâre judecătorească).
 

damnațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. damnation, lat. damnatio)

1. osândire la chinurile infernului.
2. blestem.
 

proscripție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. proscriptio, fr. proscription)

1. (în Roma antică) punere în afara legii, condamnare la moarte sau la exil și confiscarea averii fără forme judiciare, pentru infracțiuni politice, înscriind numele celui osândit pe o listă care se afișa.