Dictionar

oxigen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oxygène)

1. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic.
 

oxigen

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT oxygenium
2. FR oxygene
3. EN oxygen
4. DE Sauerstoff
5. RU кислород
6. HU oxigén
 

antioxigen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. antioxygène)

1. substanță care acționează pentru a încetini sau a împiedica oxidarea unei alte substanțe chimice; antioxidant.
 

dioxigen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dioxygène)

1. (chimie) corp molecular gazos compus din doi atomi de oxigen, cu formula chimică O2.
 

oxigena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. oxygéner)

1. refl. (despre substanțe chimice) a se combina cu oxigenul.
2. (despre sânge) a se încărca cu oxigen.
3. a albi textilele prin tratare cu apă oxigenată.
4. tr., refl. a(-și) decolora (părul) cu apă oxigenată.
 

oxigenare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. oxigena)

1. acțiunea de a (se) oxigena și rezultatul ei.
2. decolorare a părului prin tratare cu apă oxigenată; albire a textilelor prin tratare cu apă oxigenată.
3. (chimie) combinare cu oxigenul.
4. (med.) transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; hematoză.
5. (var.) (ieșit din uz) ossigenare.
 

oxigenat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oxygéné)

1. care conține oxigen.
2. apă ~ă = lichid incolor, dintr-o soluție de perhidrol cu apă, dexinfectant și decolorant.
3. (despre păr) decolorat cu apă oxigenată; (despre persoane) cu astfel de păr.
 

oxigenator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oxygénateur)

1. aparat pentru creșterea conținutului de oxigen.
 

acvalang

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aqualung)

1. aparat de oxigen pentru înotul subacvatic.
 

aerifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérifère)

1. сarе conține sau conduce aerul; aerofor.
2. (zool.) care permite circulatia aerului, oxigenului.
3. (anat.) conducte ~e = conducte destinate să transporte aerul în plămâni.
 

aerob, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobe)

1. (despre organisme) care nu poate trăi fără oxigen; aerobiotic.
 

aerobic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérobique, engl. aerobic)

1. care crește consumul de oxigen al corpului (ex. dans ~).
2. gimnastică ~ă = gimnastică de întreținere executată pe fond muzical cu ritm susținut.
 

aerobiont

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérobionte)

1. (biol.) organism care poate supraviețui și crește într-un mediu care conține oxigen; organism aerob, oxibiont.
 

aerobioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérobiose)

1. mod de viață al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viață condiționată de prezența oxigenului liber din atmosferă.
3. (anton.) anaerobioză.