Dictionar

aerifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérifère)

1. сarе conține sau conduce aerul; aerofor.
2. (zool.) care permite circulatia aerului, oxigenului.
3. (anat.) conducte ~e = conducte destinate să transporte aerul în plămâni.
 

aerobioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérobiose)

1. mod de viață al microorganismelor aerobe; oxibioză.
2. viață condiționată de prezența oxigenului liber din atmosferă.
3. (anton.) anaerobioză.
 

aerofitobionte

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (fr. aérophytobiontes)

1. organisme vegetale aerobe.
2. organisme vegetale cu viața condiționată de folosirea oxigenului din aerul liber.
 

aerotaxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérotaxie)

1. mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartizarea oxigenului.
 

aerotropism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérotropisme)

1. (bot.) tropism sub influența oxigenului din aer (la creșterea rădăcinii, a tubului polinic); anemotropism.
 

anaerob, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anaérobie)

1. (despre organisme) capabil să trăiască în absența oxigenului; care trăiește în mediu lipsit de oxigen; anaerobiotic, (înv.) anaerobiu.