Dictionar

carapace

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it. carapace)

1. înveliș tare care acoperă corpul broaștelor țestoase, al racilor etc.
2. (fig.) înveliș protector.
 

pacemaker

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. pacemaker, /péis-méicăr/)

1. regiune a inimii unde ia naștere excitația motrice.
2. element funcțional capabil să imprime bioritmul său unui ansamblu de elemente oscilante.
3. (p. ext.) reacție biochimică dintr-un lanț enzimatic care își impune ritmul întregului lanț.
4. s. n. aparat electric pentru a stimula ritmul cardiac anormal; stimulator cardiac.
5. ~ cerebral = implantare de electrozi pe suprafața creierului, pentru autostimularea electrică.
 

rapace

Parte de vorbire:  adj. invar.  
Etimologie: (fr., it. rapace, lat. rapax, -acis)

1. lacom de bunuri materiale; hrăpăreț, apucător.
2. (înv.; despre animale și păsări) vorace, lacom, dornic să-și urmărească prada; de pradă; răpitor.
 

ambuscat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (fr. embusqué)

1. care este în ambuscadă.
2. (prin ext.) care se disimulează sau este disimulat.
3. (militar) care se bucură de o poziție ușoară, scutit de instrucție, pe timp de pace, sau care ocupă o poziție ferită de pericol pe timp de război; (fig.) învârtit.
 

angiocardiopneumografie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. angiocardiopneumographie)

1. radiografie a cavității inimii și a vaselor mari ale toracelui, după injectarea unei substanțe radioopace.
 

arbuscul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbuscule, lat. arbuscula)

1. tufă mică cu aspect de copăcel; arbore mic.
2. (anat.) organ foarte mic, ramificat ca un arbore.
 

arbust

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arbuste, lat. arbustum)

1. plantă lemnoasă cu tulpina ramificată de la bază; copăcel.
 

bombaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bombage)

1. deformare a unei plăci având o suprafață convexă.
2. deformare prin bombare a capacelor cutiilor de conserve în urma alterării conținutului.
 

caduceu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. caduceus, fr. caducée)

1. sceptru încolăcit de doi șerpi, semn distinctiv al zeului Hermes (Mercur), simbolizând pacea și comerțul.