pachet 1

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. paquet, germ. Packet)

1. reunire de obiecte legate sau învelite laolaltă în hârtie, în carton etc.
2. (fam.) a trimite pe cineva ~ = a expedia fără voia lui.
3. formă intermediară a semifabricatului la producerea tablei subțiri prin laminare periodică.
4. grup de două-patru trenuri care circulă în același sens între două stații.
5. (sport) pack.
6. set, mulțime de probleme, legi, măsuri etc.
7. ~ de nervi = persoană nervoasă, care se agită continuu.

pachet 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl, fr. package)

1. (inform.) subdiviziune a unui mesaj, în anumite tipuri de reţele.

pachetaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paquetage)

1. acţiunea de a aşeza în pachete; împachetare.
2. ansamblu de efecte şi obiecte ale unui soldat.
3. element de construcţie hidrotehnică, din straturi suprapuse de nuiele sau de fascine.

pachețel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (pachet + -el)

1. diminutiv al lui pachet; pachet mic.
2. (prin restricție) pungă de hârtie; (reg.) paclă.

ambala

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/emballer)

1. tr. a împacheta pentru transportat.
2. a face un motor să depăşească turaţia normală.
3. refl. (despre cai) a-şi lua avânt.
4. (fig.; despre oameni) a se lăsa purtat de mânie, de entuziasm; a se înflăcăra.

ambalaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emballage)

1. împachetare; material în care se împachetează ceva.

bal (2)

Parte de vorbire:  s.n. (învechit)  
Etimologie: (fr. balle)

1. pachet mare de mărfuri învelit și legat puternic pentru a fi transportat mai ușor; balot (de mărfuri).

balot

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ballot)

1. pachet, legătură mare de mărfuri, de diferite obiecte etc.; bal.
2. oţel-~ = bandă de oţel la legarea baloturilor, la confecţionarea cercurilor de butoaie etc.

balota (1)

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (balot + -a)

1. a strânge în baloturi (în vederea transportării, depozitării et cetera); a împacheta, a ambala.

bipac

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bipack)

1. (cinem.) pachet de două pelicule cu emulsiile în contact, fiecare sensibilă la altă culoare pentru o singură expunere.
2. procedeu de filmare combinată, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile.