Dictionar

palpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. palpable)

1. care poate fi pipăit; concret.
2. (fig.) evident, clar.
 

palpabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. palpabilité)

1. însușirea de a fi palpabil.
2. caracter, stare a ceea ce se poate palpa, atinge.
3. (fig.) calitatea a ceea ce este clar, evident, tangibil; evidență, claritate.
4. (fig.) caracter plastic; plasticitate.
5. (anton.) impalpabilitate.
 

concret, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. concret, lat. concretus)

1. adj. care se poate percepe prin simțuri; palpabil.
2. (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri.
3. muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice.
4. precis, (bine) determinat.
5. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor.
 

imaterial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immatériel, lat. immaterialis)

1. existent numai în conștiință; spiritual.
2. fără consistență, fără formă precisă; impalpabil.
 

impalpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impalpable, it. impalpabile, lat. impalpabilis)

1. care nu poate fi pipăit; nepipăibil.
2. care este atât de subțire, atât de fin, atât de subțire, încât nu face nicio impresie perceptibilă la atingere; (prin ext.) mic ca dimensiune, de neobservat; imperceptibil.
3. (antonime) palpabil, perceptibil.
 

impalpabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impalpabilité)

1. calitatea a ceea ce este impalpabil, care nu se poate palpa, nu se poate atinge.
2. (anton.) palpabilitate.
 

levigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lévigation)

1. acțiunea de a leviga și rezultatul ei; levigare.
2. acțiune de reducere a anumitor substanțe într-o pulbere impalpabilă după măcinare, cu dispersie într-un lichid și sortare a amestecului (particulele mari depunându-se pe fundul rezervorului, particulele mai fine rămânând în suspensie în lichid de unde se pot extrage după decantare și filtrare).
 

material, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. matériel, lat. materialis, germ. materiel)

1. adj. alcătuit din materie; (fil.) care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei.
2. palpabil, concret, real.
3. care constă în bunuri (economice).
4. s. n. materie primă sau semifabricată din care se fac diverse bunuri.
5. totalitatea informațiilor, a datelor necesare pentru întocmirea unei lucrări științifice, literare etc.