Dictionar

pantee

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. panthée)

1. care reunește atribuțiile, caracterele mai multor divinități.
 

panteism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panthéisme)

1. concepție filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.
 

panteist

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. panthéiste)

1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
 

panteistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. pantheistisch)

1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.
 

pantelegraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pantélégraphe)

1. aparat telegrafic cu ajutorul căruia se pot reproduce la postul receptor scrisul, desenele etc. transmise de expeditor.
 
 

betel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bétel, port. betel)

1. mic arbust tropical, din familia piperaceelor, cu tulpini grimpante cultivat pentru frunzele sale, cu gust înțepător.
 
 
 
 

cefalotripsie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. céphalotripsie)

1. operație de zdrobire a capului fătului în pântecele mamei pentru a facilita scoaterea lui.