Dictionar

Rezultate secundare (Pantei):

Panteism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panthéisme)

1. concepţie filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.


Panteist

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. panthéiste)

1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.

2. II. adept al panteismului.


Panteistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. pantheistisch)

1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.


Clinograf

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clinographe)

1. instrument pentru determinarea grafică a înclinării pantei terenului.

2. instrument pentru măsurarea înclinării faţă de verticală sau de orizontală a unei găuri de sondă.


Contrapantă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contrepente)

1. pantă opusă unei alte pante; versant care se opune altui versant.

2. iregularitate de teren care împiedică apa se scurgă.

3. în ~ = în sens contrar direcției de înclinare a pantei.


Declivometru

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclivomètre)

1. instrument pentru măsurarea pantei unui teren sau a unei suprafeţe plane înclinate.


Emanatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Emanatismus, fr. émanatisme)

1. doctrină filozofico-religioasă panteistă potrivit căreia lumea s-ar naşte din substanţa divinităţii printr-un proces continuu de emanaţie; emanaţionism.


Escarpă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escarpe)

1. excavare în versantul dinspre inamic al unei fortificaţii, executată în scopul măririi înclinării pantei.


Panenteism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panenthéisme)

1. concepţie panteistă potrivit căreia totul există în Dumnezeu, singura realitate.