Rezultate secundare (Pantei):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panthéisme)
1. concepţie filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. panthéiste)
1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. pantheistisch)
1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clinographe)
1. instrument pentru determinarea grafică a înclinării pantei terenului.
2. instrument pentru măsurarea înclinării faţă de verticală sau de orizontală a unei găuri de sondă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contrepente)
1. pantă opusă unei alte pante; versant care se opune altui versant.
2. iregularitate de teren care împiedică apa să se scurgă.
3. în ~ = în sens contrar direcției de înclinare a pantei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclivomètre)
1. instrument pentru măsurarea pantei unui teren sau a unei suprafeţe plane înclinate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Emanatismus, fr. émanatisme)
1. doctrină filozofico-religioasă panteistă potrivit căreia lumea s-ar naşte din substanţa divinităţii printr-un proces continuu de emanaţie; emanaţionism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escarpe)
1. excavare în versantul dinspre inamic al unei fortificaţii, executată în scopul măririi înclinării pantei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panenthéisme)
1. concepţie panteistă potrivit căreia totul există în Dumnezeu, singura realitate.