Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. panthéiste)
1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. pantheistisch)
1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Emanatismus, fr. émanatisme)
1. doctrină filozofico-religioasă panteistă potrivit căreia lumea s-ar naşte din substanţa divinităţii printr-un proces continuu de emanaţie; emanaţionism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panenthéisme)
1. concepţie panteistă potrivit căreia totul există în Dumnezeu, singura realitate.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. panthéiste)
1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. pantheistisch)
1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. transcendantalisme)
1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând să determine condițiile unei astfel de cunoașteri.
2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală.