Rezultate secundare (Parâmă):
Paramagnetic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. paramagnétique)
1. care prezintă paramagnetism.
Paramagnetism
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paramagnétisme)
1. proprietate a unor corpuri de a se magnetiza temporar în direcţia intensităţii locale a câmpului magnetic.
Paramastită
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paramastite)
1. inflamaţie a ţesutului celular perimamar.
Barbetă 1
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. barbetta)
2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcaţiilor.
3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.
Bremză
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bremse)
1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.
2. (mar.) capăt de parâmă, de lanţ, care serveşte la asigurarea unei parâme, a unui lanţ ori a unei ancore.
Capela
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. capeler)
1. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susţine.
Carcafung
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. cargue fond)
1. parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, pentru strângerea acesteia.
Comandă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commande)
1. ordin, dispoziţie, poruncă.
3. conducere a unei unităţi militare.
4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor.
5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mişcări.
6. acţiune de comandare a unui sistem tehnic.
7. echipamentul necesar efectuării ei.
8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloţi să acţioneze comenzile.
9. (inform.) instrucţiune, parte integrantă a informaţiei transmise calculatorului de către utilizator.
10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaş, unui antreprenor etc.
11. marfa comandată.
12. de ~ = executat după indicaţiile clientului.
13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărţilor, cabina comandantului etc.
14. parâmă subţire (saulă) cu care se înfăşoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.
Cravată
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cravate)
1. bucată de mătase, de stofă etc. care se poartă înnodată la gât, mai ales de către bărbaţi.
2. (mar.) parâmă suplimentară cu care se reţine ancora.