paralel, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

1. adj. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite.
2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva.
3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan.
4. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele.
5. s. f. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi.
6. fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului.
7. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi.
8. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; parallelism.

PARALEL-, PARALELO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. parallél/o/-, cf. gr. parallelos)

1. „paralel, echidistant”.

paralelipiped

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parallélépipède)

1. prismă cu baza un paralelogram.

paralelipipedic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. parallélépipédique)

1. în formă de paralelipiped.

paralelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. parallélisme)

1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate.
2. paralelă.
3. ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele.
4. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice.
5. (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele.
6. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic.

paraleliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. paralléliser)

1. a dispune paralel.
2. a face o comparație între două sau mai multe fenomene în desfășurare.

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.

acordeon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.

actinocardiografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Aktiokardiographie)

1. deteriorare a conturului și dimensiunilor inimii cu ajutorul razelor X, paralele.

agat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agate)

1. silice, foarte dură, de diferite culori, din benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, piatră semiprețioasă.

almicantarat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almicantarat)

1. cerc imaginar de pe sfera cerească paralel cu orizontul, pe care toți aștrii au aceeași înălțime.

altern, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alterne, lat. alternus)

1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care crește de o parte și de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.