Dictionar

Rezultate principale (Parc,):

Parc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. parc)

1. grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc.

2. grădină mare plantată cu arbori în jurul unei locuințe.

3. suprafață de teren închisă unde se îngrijește și se crește vânatul.

4. loc de staționare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor și materialelor unei instituții, unei unități.

5. totalitatea autovehiculelor unei întreprinderi, instituții etc.

6. ~ electric = rețea centrală de distribuire a curentului electric.


Rezultate secundare (Parc,):

Parca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. parquer)

1. a aşeza într-un parc (3) (autovehicule); a gara.


Parcaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parcage)

1. parcare, parching.


Parcare

Parte de vorbire: s.
Origine: (parca)

1. acţiunea de a parca; parcaj.

2. staţionarea avioanelor care urmează decoleze.


Parce

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. Parcae)

1. (mit. lat.) cele trei divinităţi ale destinului despre care se credea prima toarce, a doua deapănă, iar a treia taie firul vieţii omului.


Parcela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. parceller)

1. a compartimenta un teren, o pădure etc. în parcele.


Parcelă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parcelle)

1. porţiune de teren delimitată precis şi destinată unui anumit scop.


Alee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allée)

1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori.

2. stradă îngustă; intrare.

3. înşiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale.


Aspersiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. aspersive, fr. aspersif)

1. referitor la aspersiune.

2. sistem ~ = sistem de irigare prin aspersiune care proiectează în aer un jet de apă atomizată, care apoi cade pe pământ de parcă ar fi ploaie.


Autocros

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. engl. autocross)

1. formă de sport cu motor în care șoferii parcurg pe rând un traseu definit și încearcă obțină un timp cât mai bun; cros pentru mașini.


Autonomie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)

1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.

2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.

3. autoconducere.

4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.

5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.


Baby-cart

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (baby + cart)

1. cart pentru copii (în parcurile de distracții).


Baleia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. balayer)

1. a parcurge cu un fascicul electronic suprafaţa ecranului luminescent al unui tub catodic.

2. (fig.) a mătura.