Dictionar

participiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. participium, fr. participe)

1. mod verbal nepersonal și nepredicativ, cu forme deosebite după gen și număr, care exprimă acțiunea suferită de un obiect.
 

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.
 

adverbializa

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. adverbialiser)

1. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb.
 

gerundiv

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gerundivus, fr. gérondif)

1. (în limba latină) formă verbală cu sens pasiv dublat de cel de necesitate, de la tema gerunziului; (în franceză) una dintre formele participiului prezent.
 

participial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. participial, lat. participialis)

1. referitor la participiu; construit cu participiul; care provine dintr-un participiu.
 

prepoziționaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (prepoziţional + -iza)

1. a trece, prin conversiune, un adverb, substantiv, participiu sau gerunziu la prepoziție.