habitat special; habitat particular

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT habitatio particularis
2. FR station sélective; station déterminée
3. EN particular habitat; distinct area
4. DE spezieller Standort
5. RU специaльное произрaстaние; специaльное местообитaние; специaльный биотоп
6. HU jellegzetes élőhely; sajátos, különös élőhely

particular, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

1. adj. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri.
2. în ~ = în mod deosebit, în special.
3. care constituie proprietatea individuală a cuiva.
4. cu caracter individual; caracteristic, specific.
5. (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului.
6. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală.
7. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general.
8. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul.

particularism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. particularisme)

1. caracter intim, specific.
2. interes particular, personal.
3. atitudine a unei populații, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-și păstra caracteristicile particulare, originale, autonomia, în raport cu ansamblul din care face parte.

particularist, -ă (1)

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. particulariste)

1. I. referitor la particularism, propriu particularismului.
2. II. adept al particularismului (poziția unui grup etnic, comunități etc. care dorește să-și păstreze trăsăturile particulare, distinctive).

particularist, -ă (2)

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (particular + -ist)

1. (rar) care constituie trăsătura distinctivă a unei ființe, a unui lucru sau a unui fenomen; caracteristic.

particularitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. particularité)

1. caracter particular.
2. caracteristică, specific.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

africanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.

anagogie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anagogie)

1. elevația sufletului către lucrurile divine.
2. interpretare spirituală și mistică a Scripturilor.
3. interpretare a Scripturii, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric și spiritual.
4. figură de retorică prin care se trece de la particular la general.

anecdotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anecdote, gr. anekdota)

1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat.

aplicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. applicable)

1. care poate fi aplicat; care se poate pune în practică.
2. care se aplică de drept unui anumit caz particular; potrivit, adecvat.
3. (antonime) inaplicabil, neaplicabil.

apsidal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apsidal)

1. referitor la apsidă.
2. (mat.; despre suprafețe) care derivă dintr-o altă suprafață, după o lege a geometriei particulare.