Dictionar

Rezultate principale (Particularitate.):

Particularitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. particularité)

1. caracter particular.

2. caracteristică, specific.


Rezultate secundare (Particularitate.):

Proprietate; caracter; însuşire; calitate; particularitate

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT proprietas; qualitas

2. FR propriété; qualité; particularité; singularité; caractère particulier; caractère; trait caracteristique

3. EN property; quality; character; particularity; singularity; peculiarity

4. DE Eigenschaft; Besonderheit; Eigenart; Eigentümlichkeit

5. RU свойство; особенность; своеобрaзие; специфичность; признaк

6. HU tulajdon; jelleg; jellem, természet; tulajdonság, sajátság; minőség, képesség; sajátosság, különösség


Africanism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. africanisme)

1. particularitate a limbajului francez vorbit în Africa.


Arabism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbilor arabe.

2. particularitate a civilizaţiei arabe.

3. doctrină politică ce tinde către unirea tuturor popoarelor arabe.


Caracter

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)

1. ansamblu de trăsături psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om.

2. dans de ~ = dans prin ale cărui figuri se exprimă acţiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a cărei intrigă izvorăşte din conflictul creat între caracterele personajelor.

3. personalitate morală caracterizată prin voinţă fermă, corectitudine şi consecvenţă, integritate etc.

4. individualitate cu trăsături psihice complexe, într-o operă literară.

5. particularitate de structură, formă, substanţă sau funcţie a unui organism.

6. caracteristică a unui lucru, fenomen.

7. element al unui alfabet; literă, semn grafic de acelaşi corp şi aceeaşi familie.

8. (inform.) literă, cifră, semn particular.

9. (mat.) numărul de elemente care ocupă după o permutare acelaşi loc ca şi înainte de aceasta.


Competenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.

2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.

3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.

4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.

5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.

6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.


Comutativitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commutativité)

1. (mat.) proprietate a unei operaţii de a fi independentă de ordinea elementelor cu care se operează.

2. particularitate a atenţiei, gândirii, percepţiei de a se deplasa de la o activitate la alta.

3. însuşire a diverselor elemente ale limbii de a intra în aceleaşi construcţii.


Congenital, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. congénital)

1. se spune despre o particularitate fizică sau psihologică a cărei origine este anterioară nașterii și care persistă sau se dezvoltă în timpul vieții; din naştere, înnăscut, ereditar.

2. (antonim) dobândit.