Dictionar

Paramagnetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. paramagnétique)

1. care prezintă paramagnetism.


Paramagnetism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paramagnétisme)

1. proprietate a unor corpuri de a se magnetiza temporar în direcţia intensităţii locale a câmpului magnetic.


Paramastită

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paramastite)

1. inflamaţie a ţesutului celular perimamar.


Barbetă 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. barbetta)

1. (pl.) favoriţi.

2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcaţiilor.

3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.


Bremză

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bremse)

1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.

2. (mar.) capăt de parâmă, de lanţ, care serveşte la asigurarea unei parâme, a unui lanţ ori a unei ancore.


Capela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. capeler)

1. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susţine.


Carcafung

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. cargue fond)

1. parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, pentru strângerea acesteia.


Comandă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commande)

1. ordin, dispoziţie, poruncă.

2. ton de ~ = ton poruncitor.

3. conducere a unei unităţi militare.

4. post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor şi de unde transmite comanda operaţiilor.

5. ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mişcări.

6. acţiune de comandare a unui sistem tehnic.

7. echipamentul necesar efectuării ei.

8. dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloţi acţioneze comenzile.

9. (inform.) instrucţiune, parte integrantă a informaţiei transmise calculatorului de către utilizator.

10. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaş, unui antreprenor etc.

11. marfa comandată.

12. de ~ = executat după indicaţiile clientului.

13. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărţilor, cabina comandantului etc.

14. parâmă subţire (saulă) cu care se înfăşoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea.


Cravată

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cravate)

1. bucată de mătase, de stofă etc. care se poartă înnodată la gât, mai ales de către bărbaţi.

2. (mar.) parâmă suplimentară cu care se reţine ancora.