Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropopathie)
1. (med.) formă de delir caracterizată prin convingerea bolnavului că în propriu-i corp coexistă ființe umane, pe care le simte și cărora le percepe vocea.
2. atribuirea de însușiri și stări afective specific umane unor obiecte, mediului înconjurător, naturii.
3. reprezentare a divinității, în sistemele religioase primitive, ca o ființă cu sentimente și pasiuni omenești; antropopatism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anthropopathisme)
1. atribuirea emoțiilor umane, sentimentelor sau pasiunilor umane unei ființe non-umane, în general unei zeități; antropopatie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. apathie, lat. apathia, gr. apatheia)
1. absență de energie; lipsă de inițiativă; lipsă de interes, indiferență; atitudine pasivă față de tot ce e în jur; indolență, inerție.
2. starea unui suflet care nu reacționează la nicio emoție; impasibilitate.
3. (fil.; la stoici) stare de eliberare deplină a sufletului de orice pasiuni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byronisme)
1. imitaţie a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală şi anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră şi cinstită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catharsis, gr. katharsis)
1. concept estetic, la Aristotel, pentru a defini efectul „purificator” al artei, în special al tragediei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiuni (josnice), prin trăirea unui sentiment de maximă tensiune.
2. (psihan.) efect terapeutic prin descărcarea unei trăiri refulate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. clamor, fr. clameur)
1. strigăt, chemare desperată pentru a-și exprima sentimentele, dispozițiile, pasiunile et cetera; urlet de protest.