Dictionar

păstoricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (păstor + -icesc)

1. care aparține preotului, referitor la preot; preoțesc.
 

păstorit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (păstori)

1. ocupația, profesiunea de păstor; creșterea vitelor; păstorie, păstorire.
 

păstoriță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (păstor + -iță)

1. femeie sau fată care păzește și îngrijește oile sau vitele, le duce la păscut, le mulge et cetera; ciobăniță.
2. (reg.) (ornit.) pasăre mică cântătoare din familia Motacillidae, clocitoare, destul de comună în România, întâlnită pe pajiști umede, în apropierea apelor; codobatură-galbenă (Motacilla flava).
 

consistorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consistorial)

1. referitor la consistoriu, o adunare de cardinali, pastori sau rabini.
2. care provine de la consistoriu.
3. care aparține consistoriului.
 

hotentot, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hottentot)

1. (locuitor) care aparține unor triburi de păstori nomazi din sud-vestul Africii.
2. (s. f.) limbă africană vorbită de hotentoți.
 

Palilii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. Palilia)

1. serbări pastorale în Roma antică la 21 aprilie, ziua aniversării întemeierii cetății, cu care prilej păstorii dansau și săreau, cu turmele lor, deasupra unor focuri de paie.
 

pastoral, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale)

1. adj. de păstor; (p. ext.) câmpenesc, rustic.
2. gen ~ = gen literar sau muzical de inspirație campestră, care își propune să redea scene simple și vădit naive din natură.
3. care aparține pastorilor, preoților.
4. s. f. scenă idilică, câmpenească în creația trubadurilor și truverilor.
5. operă dramatică, lirică sau muzicală aparținând genului pastoral.
6. mesaj al unui episcop adresat preoților și credincioșilor în anumite ocazii.
 

pasturelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pastourelle)

1. gen lirico-epic medieval cu personaje păstorițe, păstori (sau cavaleri îndrăgostiți de păstorițe) care narează, într-un limbaj cu aluzii licențioase, o scenă de dragoste.
2. (muz.) scenă bucolică.
 

pomerium

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. pomoerium)

1. (ant.) incintă sacră ce delimita spațiul consacrat al unei cetăți de întinderea liberă exterioară rezervată agriculturii, păstoritului și îngropării morților.