Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. pathos „care emoționează, care suferă”)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allopathe)
1. medic care tratează prin alopatie.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. anticipé)
1. cu anticipaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archiépiscopat)
1. funcţie, rang de arhiepiscop.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. alatus; vezi aripă)
1. înaripat.
2. (rar; despre păsări) împușcat în aripă.
3. (despre fructe și semințe) prevăzut cu aripi.
4. (bot.) cu expansiuni foliacee laterale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (decupa)
1. acțiunea de a decupa și rezultatul ei; decupare, decupaj.
2. tăiere dintr-un întreg; (desprindere prin) tăiere de-a lungul unui contur sau model precis.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abiotique)
1. care se opune vieții; care este lipsit de viață.
2. califică un mediu în care organismele vii nu pot trăi, incompatibil cu viața.
3. care ține de abioză; propriu abiozei.
4. factor ~ = unul dintre cei doi factori care guvernează distribuția populațiilor bentice în ocean și care depinde în esență de mediul în care evoluează animalele și plantele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. absent, lat. absens)
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)
1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (absorbi)
1. adj., s.n. (fluid) încorporat de o substanţă absorbantă.
2. adj. (fig.) preocupat; captivat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstinent, lat. abstinens)
1. (cel) care practică abstinenţa.
2. (cel) care se abţine înfrângându-şi o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.