Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patronyme)
1. nume de familie; patronimic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patronymique, lat. patronymicus)
1. adj., s. n. (ant.) (nume) comun tuturor descendenţilor aceluiaşi strămoş (ilustru).
Parte de vorbire: s.
Origine: (patronim + -ie)
1. ramură a genealogiei care cercetează evoluţia numelor după tată într-o familie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. ciompi)
1. pl. nume dat muncitorilor torcători de lână din Florenţa sec. XIV, care, aliaţi cu meseriaşii neîncadraţi în bresle, s-au răsculat în 1378 împotriva negustorilor, bancherilor şi patronilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dioscures)
1. pl. (mit.) supranumele a două divinităţi străvechi (Castor şi Polux), fraţi gemeni, patroni ai tineretului şi ai exerciţiilor fizice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. paternalisme)
1. sistem social caracterizat prin predominanța celor mai vârstnici sau a unuia care deține o influență personală asupra grupului.
2. pretins interes pe care l-ar manifesta patronii sau conducătorii de fabrici față de bunăstarea muncitorilor, față de atmosfera din întreprindere, de relațiile interumane.
3. protecție, protejare, tutelare excesivă a propriului copil, motivată printr-o dragoste și grijă deosebite.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., engl. patronal)
1. referitor la patroni, format din patroni.
2. referitor la ziua numelui cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patronat, lat. patronatus, germ. Patronat)
1. (la romani) drept al patronului asupra clienţilor săi.
2. (în trecut) drept al unui prelat sau senior de a numi pe cineva într-o demnitate ecleziastică.
3. calitate, situaţie de patron; totalitatea patronilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. patronyme)
1. nume de familie; patronimic.