Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. pedunculus, fr. pédoncule)
1. codiţă a unei flori sau a unui fruct; piciorul sporangelui la muşchi.
4. ~ul meandrului = porţiune îngustă de teren care leagă lobul meandrului de restul şesului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. pédonculé)
1. (despre flori și fructe) care are peduncul, cu peduncul; (rar) pediculat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pédonculotomie)
1. secţionare chirurgicală a pedunculului cerebral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. androphore)
1. peduncul din alungirea ultimului internod al pedunculului floral, pe care sunt prinse staminele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aptère, gr. apteros)
1. (despre insecte) lipsit de aripi.
2. (despre tulpină, peţiol, peduncul) fără expansiuni foliolare sau membranoase în formă de aripi.
3. (despre temple antice) fără colonade laterale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bractée)
1. (bot.) frunză sau frunzișoară, deseori colorată, care însoțește o floare sau o inflorescență.
2. (bot.) frunzuliță verde sau divers colorată, aflată la baza pedunculului floral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. branchipus)
1. crustaceu inferior din ordinul branhiopodelor, cu corpul gol, transparent, cu picioarele lăţite şi ochii pedunculaţi, care trăieşte prin bălţi.
Parte de vorbire: s.n. pl.
Origine: (fr. cystoïdes)
1. clasă de echinoderme fosile cu ţesutul globulos, fixat printr-un peduncul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crinoïdes)
1. pl. clasă de echinoderme primitive cu corpul în formă de caliciu cu braţe, aşezat pe un peduncul şi fixat pe fundul mării; crini-de-mare.