Dictionar

Rezultate secundare (Percepții):

Anoetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. gr. noetikos, gânditor)

1. (fil.) referitor la senzaţii şi percepţii, la trăiri subiective, individuale, la stări afective.


Complementarism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. complémentarisme)

1. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiaşi concepţii, a două metafizici tradiţionale în istoria gnoseologiei, empirismul şi logicismul, prin reducerea fenomenului la percepţii şi a esenţei la termenul în/prin care se formează noţiunea.


Conştiinţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conscience, lat. conscientia)

1. forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realităţii obiective prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor şi gândirii, sub formă de reprezentări, noţiuni, judecăţi, raţionamente, inclusiv procese afective şi voliţionale.

2. gândire, spirit.

3. faptul de a-şi da seama; înţelegere.

4. ~ socială = ansamblul concepţiilor etc. unei societăţi ca reflectare a vieţii ei materiale; ~ de clasă = faptul de a fi conştient de apartenenţa la o anumită clasă, de a înţelege interesele acestei clase, rolul ei istoric.

5. sentiment pe care omul îl are asupra moralităţii acţiunilor sale.

6. proces de ~ = luptă sufletească generată de momente şi de situaţii de viaţă deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuşcare.

7. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetăţenilor de a avea orice concepţie religioasă, filozofică etc.


Cvadrifonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quadriphonie)

1. tehnică de înregistrare şi redare muzicală bazată pe patru surse acustice, care oferă posibilitatea unei percepţii în relief; cuadrofonie; tetrafonie.


Diferenţiere

Parte de vorbire: s.
Origine: (diferenţia)

1. acţiunea de a diferenţia.

2. proces prin care se realizează analiza însuşirilor deosebite ale obiectelor în cadrul percepţiilor.

3. (fon.) modificare sau dispariţie a unui sunet într-un cuvânt sub influenţa unui alt sunet, identic sau asemănător, din acelaşi cuvânt.


Empirism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. empirisme)

1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor.

2. ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse.

3. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate.