Dictionar

apercepere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (apercepe)

1. procesul mental prin care o persoană dă sens unei idei asimilând-o cu corpul de idei pe care îl posedă deja; apercepție.
 

încăpere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (încăpea)

1. cameră, odaie.
2. volumul, spațiul, cuprinsul unui lucru.
 

întrerupere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (v. întrerupe)

1. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare.
2. fără ~ = neîntrerupt, continuu.
3. intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.
4. (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program.
5. ~ de sarcină = avort.
6. (var.) (înv., reg.) întrerumpere.
 

peregrin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pérégrin, lat. peregrinus)

1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit, „inamic public”.
2. pelerin.
3. călător.
 

peregrina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. pérégriner, lat. peregrinari)

1. a merge în pelerinaj.
2. (p. ext.) a cutreiera ținuturi îndepărtate; a călători; a rătăci, a hoinări.
 

peregrinaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. pellegrinagio)

1. peregrinare.
 

abdominal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abdominal)

1. care se referă la abdomen, care aparține abdomenului; ventral.
2. cavitate ~ă = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului; cavitatea abdomenului.
 

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
 

abilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.
2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.
3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, șiretlicuri.
4. (antonim) inabilitate.
 

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.
 

acronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. achronique)

1. care se situează în afara timpului, în afara reperelor cronologice acceptate; atemporal.
2. (înv.) (astron.) care se află, la răsărit sau la apus, pe partea cerului opusă soarelui.
 

acrosindeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrosyndèse)

1. împerechere incompletă a doi cromozomi, legați numai la un capăt, în timpul meiozei.