perfecțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. perfectio, fr. perfection)

1. însușirea, caracterul a ceea ce este perfect, fără defect; calitatea, starea a ceea ce a atins plenitudinea; desăvârșire.
2. (prin metonimie) lucru perfect realizat; (concret.) lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
3. (religie) starea cea mai înaltă a vieții religioase.
4. (în forma perfecție) la ~ = în mod desăvârșit; fără cusur.
5. (var.) perfecție.
6. (antonim) imperfecțiune.

imperfecțiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imperfection, lat. imperfectio)

1. starea a ceea ce este imperfect.

bodhisattva

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bodhisattva)

1. inv. ființă care, potrivit budismului, atingând starea de perfecțiune, este scutită de a se reîncarna.
2. statuie, reprezentând o astfel de ființă.

clasic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. classique, lat. classicus)

1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia.
2. conform normelor artei antice greco-latine.
3. referitor la clasicism (1).
4. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune.
5. (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model.
6. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic.

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.

defectuozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défectuosité)

1. defect, imperfecțiune; stare de defecțiune (2).

excelență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excellence, lat. excellentia)

1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent.
3. prin ~ = în mod deosebit.

ideal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. idéal, lat. idealis)

1. adj. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire.
2. perfect, desăvârșit; model.
3. s. n. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc.
4. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva.
5. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii.