Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. perfectio, fr. perfection)
1. însuşirea, caracterul a ceea ce este perfect, fără defect; calitatea, starea a ceea ce a atins plenitudinea; desăvârşire.
2. (prin metonimie) lucru perfect realizat; (concret.) lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
3. (religie) starea cea mai înaltă a vieții religioase.
4. (în forma perfecţie) la ~ = în mod desăvârşit; fără cusur.
5. (var.) perfecție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imperfection, lat. imperfectio)
1. starea a ceea ce este imperfect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bodhisattva)
1. inv. fiinţă care, potrivit budismului, atingând starea de perfecţiune, este scutită de a se reîncarna.
2. statuie, reprezentând o astfel de fiinţă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. classique, lat. classicus)
1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia.
2. conform normelor artei antice greco-latine.
3. referitor la clasicism (1).
4. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecţiune.
5. (despre scriitori, artişti etc.; şi s. m.) care aparţine clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-ştiinţific al unui popor sau al lumii; model.
6. care are loc în mod obişnuit în anumite circumstanţe; obişnuit; tipic, caracteristic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défectuosité)
1. defect, imperfecţiune; stare de defecţiune (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excellence, lat. excellentia)
1. titlu care se dă în unele ţări demnitarilor (şefi de state, ambasadori, miniştri) şi (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. idéal, lat. idealis)
1. adj. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire.
2. perfect, desăvârșit; model.
3. s. n. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc.
4. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva.
5. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii.