begard

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bégard)

1. membru al societăților mistice care se formau în sec. XIII în scopul atingerii perfecțiunii evanghelice.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

distorsiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distorsion, lat. distorsio)

1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorată imperfecțiunii sistemelor de înregistrare, de transmitere sau redare.
2. modificare a repartiției câmpului magnetic de sub polii de excitație ai unei mașini de curent continuu, produsă de reacția indusului.
3. deplasare sistematică a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reală.
4. torsiune a expresiei verbale, a gândirii, în schizofrenie.

kalokagathia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. kalokagathia)

1. (fil.) idealul educativ, de om dezvoltat armonios.
2. armonizare a frumosului și binelui în idealul perfecțiunii.
3. teorie estetică potrivit căreia toate valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale și ale cunoașterii, pot avea și valoare estetică.

sublim, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sublime, lat. sublimis)

1. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător.
2. de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută.
3. s. n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii.