OK
X
pericol
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. periculum, it. pericole)
1.
primejdie.
pericolecistită
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. péricholécystite)
1.
inflamație
cu
aderențe
a
colecistului.
pericolită
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. péricolite)
1.
inflamație
a
peritoneului
din
jurul
colonului3.
abandon
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abandon)
1.
acțiunea
de
a
rupe
legătura
care
atașa
o
persoană
de
un
lucru
sau
de
o
altă
persoană.
2.
acțiunea
de
a
înceta
de
a
se
ocupa
de
ceva
sau
de
cineva.
3.
actul
de
renunțare
la
o
calitate,
un
loc
de
muncă
sau
o
funcție.
4.
părăsire
a
unei
nave
aflate
în
pericol
de
scufundare.
5.
părăsire
a
unui
bun
sau
renunțare
la
un
drept.
6.
renunțare
la
o
cauză,
credință
etc.
7.
cedare
(la
o
stare,
un
sentiment).
8.
(drept)
actul
prin
care
un
debitor
abandonează
toate
bunurile
sale
creditorilor
săi,
pentru
a
se
proteja
de
urmărirea
lor.
9.
(sport)
retragere
dintr-o
competiție.
10.
~
familial
=
părăsire
a
copiilor,
a
familiei.
alarmă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. alarme)
1.
anunțare
a
unui
pericol
iminent
care
necesită
măsuri
urgente.
2.
semnal,
chemare
pentru
a
lua
armele.
3.
(fig.)
neliniște,
teamă;
alertă.
alerta
Parte de vorbire:
I. vb. tr, II. vb. intr.
Etimologie: (fr. alerter)
1.
I.
a
avertiza
despre
un
pericol
(lansând
semnalul
de
alertă);
a
alarma.
2.
(mil.)
a
ordona
unei
formații
militare
să
fie
pregătită
de
intervenție.
3.
(prin
ext.)
a
da
un
impuls,
a
mobiliza
la
acțiune.
4.
a
atrage
atenția,
a
preveni.
5.
II.
a
fi
cuprins
de
alertă;
a
se
alarma;
a
se
neliniști.
alertă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. alerte)
1.
semnal,
de
obicei
sonor,
a
unui
pericol
iminent
care
declanșează
luarea
măsurilor
necesare
pentru
a-l
evita;
alarmă,
prevenire.
2.
stare
de
apărare
în
fața
unui
pericol,
a
unei
situații
critice;
durata
acestei
stări.
3.
semnal
convențional
internațional
folosit
pentru
a
atrage
atenția
asupra
evoluției
diverselor
fenomene
cerești.
4.
(expr.)
a
fi
în
~
=
a
fi
într-o
stare
de
îngrijorare
vigilentă.
ambuscat, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.m.
Etimologie: (fr. embusqué)
1.
care
este
în
ambuscadă.
2.
(prin
ext.)
care
se
disimulează
sau
este
disimulat.
3.
(militar)
care
se
bucură
de
o
poziție
ușoară,
scutit
de
instrucție,
pe
timp
de
pace,
sau
care
ocupă
o
poziție
ferită
de
pericol
pe
timp
de
război;
(fig.)
învârtit.
anafilactic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anaphylactique)
1.
cu
caracter
de
anafilaxie;
care
se
referă
la
anafilaxie,
o
reacție
alergică
severă
și
rapidă.
2.
(med.)
șoc
~
=
reacție
alergică
exacerbată,
care
duce
în
cele
mai
multe
cazuri
la
consecințe
grave
și
care
poate
pune
viața
în
pericol.
3.
(med.)
stare
~ă
=
sensibilizare
care
permite
șocul
~.