periferic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. périphérique)

1. adj. situat la periferie, de margine; periferial.
2. (fig.) de mică însemnătate.
3. s. n. dispozitiv în afara unității centrale a unui ordinator, servind la introducerea, memorarea sau extragerea de date.

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.

bazopenie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. basopénie)

1. scădere a numărului bazofilelor din sângele periferic.

centru 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centre, lat. centrum)

1. s. n. (mat.) punct față de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se află la egală depărtare.
2. punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului.
3. punct central al unui spațiu, al unei suprafețe.
4. punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc.
5. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activități (politico-administrative, economice, culturale etc.)
6. instituție superioară conducătoare; putere administrativă centrală.
7. instituție care concentrează o activitate științifică.
8. (fiz.) punct de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe.
9. poziție politică de mijloc, între concepțiile de dreapta și de stânga.
10. s. m. (anat.) punct în care sunt localizate anumite funcții.
11. ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitațiile periferice și de unde pornesc excitațiile centrale.
12. jucător aflat în mijlocul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive.

citemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cytémie)

1. invadare a sângelui periferic de elemente ale proceselor tumorale.

controler

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kontroller, engl. controller)

1. comutator care realizează o succesiune determinată de modificări ale conexiunilor unor circuite electrice.
2. (inform.) circuit complex și logica aferentă operării în condiții optime a unui echipament periferic.

cromatoplasmă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chromatoplasme)

1. structură periferică nediferențiată a citoplasmei, impregnată cu pigmenți; cromoplasmă.
2. rețeaua cromatinei nucleare.