Dictionar

Rezultate secundare (Permisiune.):

Permisiune/permisie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permission, lat. permissio)

1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviinţare.

2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar.

3. figură de stil prin care vorbitorul mărturiseşte se află la discreţia preopinentului.


Asentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)

1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.

2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.


Autorizaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorisation)

1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.

2. înscris care dovedeşte o împuternicire.


Dezerţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désertion)

1. acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; dezertare.

2. (despre militari) faptul de a abandona o unitate militară fără permisiune.

3. (fig.) faptul de a abandona un loc, o cauză etc.


Dispensă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispense)

1. scutire (de o obligaţie); exceptare de la o regulă.

2. permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege.


Indult

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indult, lat. indultum)

1. privilegiu acordat de papă care conferea puteri excepţionale.

2. permisiune acordată navelor comerciale surprinse de declanşarea ostilităţilor într-un port inamic de a-l părăsi.


Permis

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. permis)

1. autorizaţie oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.

2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.

3. (rar) învoire, permisie.