Rezultate secundare (Permisiune.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. permission, lat. permissio)
1. învoire dată cuiva de a face ceva; încuviinţare.
2. (în forma permisiune) învoire de a părăsi serviciul pe o perioadă scurtă de timp, dată unui militar.
3. figură de stil prin care vorbitorul mărturiseşte că se află la discreţia preopinentului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)
1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autorisation)
1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedeşte o împuternicire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. désertion)
1. acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; dezertare.
2. (despre militari) faptul de a abandona o unitate militară fără permisiune.
3. (fig.) faptul de a abandona un loc, o cauză etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispense)
1. scutire (de o obligaţie); exceptare de la o regulă.
2. permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. indult, lat. indultum)
1. privilegiu acordat de papă care conferea puteri excepţionale.
2. permisiune acordată navelor comerciale surprinse de declanşarea ostilităţilor într-un port inamic de a-l părăsi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. permis)
1. autorizaţie oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.