persoană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. persona, fr. personne)

1. individul uman considerat prin totalitatea însușirilor fizice și psihice; ființă omenească, ins.
2. în ~ = a) personal. b) în carne și oase.
3. (jur.) ~ fizică = om privit ca subiect cu drepturi și obligații. ~ juridică = întreprindere, instituție etc. căreia legea îi acordă drepturi și datorii, recunoscută ca subiect de drept.
4. categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume, care indică pe cel căruia i se adresează sau pe cel despre care se vorbește; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă această categorie.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abazic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după germ. abatisch)

1. (med.) (persoană) care suferă de abazie.

abhora

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. abhorrer, lat. abhorrere „a se îndepărta cu oroare de”)

1. a avea oroare, aversiune pentru un lucru sau persoană; a urî, a detesta.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.

aboliționist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abolitionniste)

1. I. legat de aboliționism.
2. care este în favoarea abolirii sclaviei, pedepsei cu moartea etc.
3. II. partizan al aboliționismului.
4. persoană care susține desființarea unei anumite instituții sau practici.