alonim

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. allonym)

1. s. n. nume cunoscut (al altei persoane) cu care cineva semnează o lucrare.
2. adj. (despre lucrări) semnat cu numele altuia.

aluziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allusif)

1. care conține o aluzie sau un subînțeles; care procedează prin aluzie; care face aluzie.
2. (despre persoane) care se exprimă prin aluzie; care vorbește prin aluzii.

belotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. belote)

1. joc de cărți creat în Franța în jurul anului 1914, jucat de patru persoane cu un set de 32 de cărți (dar există și variații pentru două sau trei persoane).

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

delibera

Parte de vorbire:  I. vb. intr., II. vb. tr.  
Etimologie: (fr. délibérer, lat. deliberare)

1. I. a chibzui împreună, a dezbate pentru a lua o hotărâre.
2. a examina, a cântări toate elementele unei întrebări (cu alte persoane) înainte de a lua o decizie.
3. II. a decide rezultatul acestei examinări aprofundate, a soluționa.
4. (rar) a pune în libertate; a elibera.

dribla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dribbler, engl. dribble)

1. intr. a conduce mingea cu abilitate, executând lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu mișcări înșelătoare, pentru a putea evita adversarul.
2. tr. a-și înșela, a-și depăși adversarul.
3. fam. (persoane) a face să ia un neadevăr drept adevăr; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți.