Dictionar

Rezultate secundare (Personal,):

Personal, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)

1. adj. care aparține cuiva; specific pentru persoane.

2. (adv.) în persoană, însuși.

3. original.

4. tren ~ (și s. n.) = tren de persoane care oprește în toate stațiile; pronume ~ = pronume care arată persoana; mod ~ = mod verbal ale cărui forme se modifică după cele trei persoane.

5. s. f. (expoziție) = expoziție a unui singur artist.

6. s. n. totalitatea angajaților dintr-o instituție sau întreprindere.


Personalia

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. personalia)

1. informaţii complementare în prezentarea persoanei căreia îi este închinată o lucrare.


Personalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. personnalisme)

1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism.

2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu.

3. ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste.


Personalist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. personnaliste)

1. adj. care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist.

2. adj., s.m.f. (adept) al personalismului.


Personalitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. personnalité, germ. Personalität)

1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate.

2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei.

3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații.

4. ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică.

5. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate.

6. ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei.


Personaliza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. personnaliser)

1. a da (unei abstracții) trăsăturile sau sentimentele unei persoane; a personifica.

2. a aduce unui obiect, produs în serie mare, modificări sau semne particulare.

3. a individualiza.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Acceptanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Administraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administraţiia)

1. ansamblul organelor executive şi de dispoziţie ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, instituţii etc.

2. consiliu de ~ = consiliu însărcinat cu conducerea unei societăţi de acţiuni.

3. serviciu al armatei care avea în sarcină hrana şi îmbrăcămintea trupelor.


Afacerism

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. affairisme)

1. practică constând în realizarea de profituri personale.


Aide-memoire

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aide-mémoire)

1. îndreptar cuprinzând esenţialul cunoştinţelor unui domeniu, care trebuie memorate.

2. notă înmânată personal de un agent diplomatic celeilalte părţi.