Rezultate secundare (Personal.):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. personalis, germ. personal, fr. personnel)
1. adj. care aparține cuiva; specific pentru persoane.
2. (adv.) în persoană, însuși.
3. original.
4. tren ~ (și s. n.) = tren de persoane care oprește în toate stațiile; pronume ~ = pronume care arată persoana; mod ~ = mod verbal ale cărui forme se modifică după cele trei persoane.
5. s. f. (expoziție) ~ă = expoziție a unui singur artist.
6. s. n. totalitatea angajaților dintr-o instituție sau întreprindere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. personalia)
1. informaţii complementare în prezentarea persoanei căreia îi este închinată o lucrare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. personnalisme)
1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism.
2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu.
3. ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. personnaliste)
1. adj. care aparține personalismului, privitor la personalism, care manifestă personalism; subiectivist.
2. adj., s.m.f. (adept) al personalismului.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. personnalité, germ. Personalität)
1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate.
2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei.
3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații.
4. ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică.
5. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate.
6. ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. personnaliser)
1. a da (unei abstracții) trăsăturile sau sentimentele unei persoane; a personifica.
2. a aduce unui obiect, produs în serie mare, modificări sau semne particulare.
3. a individualiza.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abstinence, lat. abstinentia)
1. abţinere de la anumite băuturi, alimente etc; abstenţiune.
2. (sintagmă) (economie politică) teoria ~ei = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat.
3. ~ sexuală = abținere de la actul sexual.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acceptance)
1. fază a unui dialog, a unei relaţii interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. administratif, lat. administrativus)
1. I. care aparține administrației, privitor la administrație.
2. care face parte dintr-o administrație publică sau privată; care privește personalul administrației.
3. care emană de la un organ de administraţie.
4. pe cale ~ă = prin organele de administrație.
5. aparat ~ = totalitatea serviciilor și a personalului dintr-o instituție, dintr-un stat.
6. drept ~ = ansamblu de norme care reglementează funcționarea administrației publice.
7. II. instituţie de administraţie; serviciu însărcinat cu administrarea unei companii et cetera; gospodărie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administraţiia)
1. ansamblul organelor executive şi de dispoziţie ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, instituţii etc.
2. consiliu de ~ = consiliu însărcinat cu conducerea unei societăţi de acţiuni.
3. serviciu al armatei care avea în sarcină hrana şi îmbrăcămintea trupelor.