Dictionar

perturba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. perturber, lat. perturbare)

1. a tulbura; a provoca dezordine.
2. a împiedica funcționarea normală a unui sistem tehnic, a unui organism etc.
 

perturbație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perturbation, lat. perturbatio)

1. perturbare.
2. ~ii atmosferice = totalitatea fenomenelor atmosferice care produc schimbarea în rău a vremii.
 

perturbativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. perturbativus)

1. care este capabil să perturbe, să producă perturbări; perturbator.
 

perturbator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. perturbateur)

1. care produce perturbații; perturbativ.
 

alcaliemie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Alkaliämie)

1. (med.) perturbarea echilibrului acidobazic din organism printr-o alcalinitate excesivă; alcaloză.
2. (antonim) acidoză.
 

alcaloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcalose)

1. perturbare a echilibrului acidobazic din organism; alcaliemie.
 

antiinducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-induction)

1. (telec.) eliminare, reducere a efectelor inductive perturbatoare dintre circuite paralele.
 

antiparazit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiparasite)

1. (despre dispozitive, antene etc.) care combate sau reduce perturbațiile electromagnetice.
 

atmogoniograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athmogoniographe)

1. aparat pentru înregistrarea perturbațiilor atmosferice.
 

autoreglaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. autoréglage)

1. proprietatea unui mecanism de a reveni la regimul normal de funcționare după o eventuală perturbare; autoreglare.