Dictionar

perturbație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perturbation, lat. perturbatio)

1. perturbare.
2. ~ii atmosferice = totalitatea fenomenelor atmosferice care produc schimbarea în rău a vremii.
 

perturbativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. perturbativus)

1. care este capabil să perturbe, să producă perturbări; perturbator.
 

perturbator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. perturbateur)

1. care produce perturbații; perturbativ.
 

antiinducție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-induction)

1. (telec.) eliminare, reducere a efectelor inductive perturbatoare dintre circuite paralele.
 

antiparazit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antiparasite)

1. (despre dispozitive, antene etc.) care combate sau reduce perturbațiile electromagnetice.
 

atmogoniograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. athmogoniographe)

1. aparat pentru înregistrarea perturbațiilor atmosferice.
 

brum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Brummen)

1. zgomot perturbator la ieșirea amplificatoarelor de audiofrecvență, datorat alimentării lor de la rețeaua de curent electric alternativ.
 

celeritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célérité, lat. celeritas)

1. iuțeală, repeziciune, viteză.
2. viteza de propagare a undei, a perturbației printr-un mediu fluid în repaus.
 

defibrilare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. défibrillation)

1. restabilire a ritmului cardiac, perturbat de fenomene de fibrilație; defibrilație.