Dictionar

pictură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. pictura)

1. artă a reprezentării de peisaje din natură, ființe, obiecte cu ajutorul culorilor.
2. operă artistică executată de un pictor; tablou, portret; pânză.
3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă.
4. (fig.) descriere sugestivă, într-o epocă literară, a fizicului și a caracterelor personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc.
 

fotopictură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. photopeinture)

1. tehnică specială de reproducere foto a picturilor; reproducerea însăși.
 

pictural, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pictural)

1. referitor la pictură; plastic; pitoresc.
 

picturalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pictural + -itate)

1. caracterul, însușirea de a fi pictural.
 

abstractism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.
2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.
 

acuarelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquarelle, it. acquarella)

1. tehnică picturală prin culori dizolvate în apă.
2. pictura executată.
3. vopsea (solidă), folosită în acuarelă (1).
 

acvatipie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aquatypie)

1. procedeu de tipărire a operelor de artă care imită pictura în acuarelă.
 

afresco (1)

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (it. a fresco)

1. (despre pictură murală) pictat pe zidul ud, proaspăt.
 

afresco (2)

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. affresco)

1. tehnică de pictură murală care constă în întinderea culorilor, prealabil măcinate și diluate în apă, pe un strat de tencuială proaspătă; pictură realizată cu această tehnică; frescă.
 

anamorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamorphose)

1. deformare a imaginii unui obiect într-o oglindă curbă sau într-un sistem optic nesferic.
2. efect optic, în pictură, caracterizat prin a deforma ceea ce, văzut dintr-un anumit unghi, pare normal.