Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bandoulière)
1. bandă de piele, de stofă, pusă de-a curmezişul pieptului, de care se agaţă sabia, puşca etc.
2. în ~ = de-a curmezişul pieptului.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décolleter)
1. a croi (o rochie, o haină etc.) în aşa fel ca o parte a pieptului, a umerilor şi a spatelui să rămână descoperite.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diagonal, lat. diagonalis)
1. adj. ca o diagonală; oblic.
2. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în ţesătură linii paralele oblice.
3. s. f. segment de dreaptă care uneşte două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru.
4. în ~ = de-a curmezişul.
5. (mil.) curea purtată de-a curmezişul pieptului.
6. bară, grindă etc. pusă în curmeziş.
7. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei staţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jabot)
1. volan de dantelă (la îmbrăcămintea femeiască), care atârnă pe piept ca o cravată.
2. formaţie de păr, de pene în regiunea pieptului la unele rase de câini, porumbei sau canari.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m., III. s.n.
Origine: (fr. pectoral, lat. pectoralis)
1. I. (anat.) care aparține pieptului, care privește pieptul.
2. se referă la medicamentele utilizate pentru a trata bronhiile și plămânii; care se folosește ca remediu în bolile de piept; care calmează țesuturile iritate ale aparatului respirator.
3. (și substantivat) mușchi ~ = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus.
4. care acoperă sau împodobește pieptul; care se poartă pe piept.
5. cruce ~ă = cruce purtată pe piept, suspendată de gât cu un lanț, de către anumiți demnitari ecleziastici, ca însemn al titlului lor.
6. se referă la aripioarele din față ale peștilor (ex. înotătoare ~e).
7. II. mușchi al pieptului (mușchi ~).
8. III. ornament sau protecție purtată pe piept.
9. pieptar de metal, piesă a armurii romane.
10. bucată de stofă ornată cu pietre scumpe, pe care o purtau pe piept faraonii, la egipteni și marele preot, la evrei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. revers)
1. partea răsfrântă a unei haine în prelungirea gulerului, de o parte şi de alta a pieptului.
2. (tenis) lovitură executată de pe partea stângă, printr-o mişcare de jos în sus, cu partea exterioară a paletei.