Dictionar

abulie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aboulie)

1. boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voinței.
2. (fig.) inerție.
 

afazic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aphasique)

1. I. de afazie, privitor la afazie.
2. care suferă de afazie (pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege limbajul).
3. II. persoană care suferă de afazie.
 

afaziologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphasiologie)

1. studiul științific al afaziei (pierderea vorbirii din cauza unei tulburări funcționale).
 

afonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)

1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răgușeală.
 

agnozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agnosie)

1. (la Socrate) mărturisire a neștiinței.
2. tulburare manifestată prin pierderea capacității de a recunoaște obiectele, persoanele etc.
 

agrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agraphie)

1. afecțiune patologică manifestată prin pierderea capacității de redare a ideilor prin scris.