Dictionar

pinulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pinnule)

1. lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir de vizare la capetele unei alidade, servind la determinarea aliniamentelor de teren.
2. pană mică, aripioară.
3. fiecare dintre foliolele care formează o frunză de ferigă.
 

spinul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spinul, lat. spinula)

1. spic mic, spinișor.
 

abietinee

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. abiétinées)

1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
 

elicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (elic- + -itate

1. (fiz.) caracteristică a particulelor elementare, legată de orientarea spinului în raport cu direcția de deplasare.
 

spiniform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. spiniforme)

1. în formă de spin; spinuliform.
 

spinor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. spinor)

1. mărime de calcul pentru operații matematice având ca bază spinul.
 

SPINULI-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. spinuli-, cf. lat. spinula „spin mic”)

1. „spin mic, spinișor, spinul”.
 

spinulifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. spinulifer)

1. (bot.) prevăzut cu spinuli, spinișori.