baionetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baïonnette)

1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf.
2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze.
3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide.

cornet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cornet)

1. bucată de hârtie răsucită în formă de pâlnie, în care se împachetează bomboane, semințe etc.
2. ~ acustic = dispozitiv în formă de pâlnie care amplifică vibrațiile sonore, folosit de persoane ce au auzul slab; ~ cu piston = instrument de suflat din alamă, asemănător trompetei, dar cu diapazon mai acut, cu pistoane în loc de ventile, folosit în orchestre de muzică ușoară și de jaz.
3. ~ nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase de forma unui cornet (1), situate câte trei în fiecare nară.
4. (geol.) martor de eroziune aproape conic, deasupra unei suprafețe de eroziune netede sau puțin ondulate.

melofon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. mellophone)

1. instrument muzical din familia alămurilor, asemănător cornului, cu pistoane.

tubă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it., lat. tuba)

1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane.
2. (anat.) formațiune canaliculară.

vilbrochen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. vilebrequin)

1. ax cotit care primește mișcarea rectilinie a pistoanelor unui motor și o transformă în mișcare de rotație; arbore cotit.