placa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. plaquer)

1. a acoperi cu un strat de metal subțire un alt metal.
2. a furnirui (mobile) cu lemn scump.
3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect.
4. a apăsa cu forță pe un lucru; a insista.
5. (rugbi) a opri un adversar să pătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile.
6. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord.
7. (av.) a ateriza pe verticală.

placă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. plaque)

1. foaie de metal, lemn, sticlă, ebonită etc.
2. ~ aglomerată = placă din așchii de lemn presate cu diferiți lianți; ~ fotografică = placă de sticlă acoperită pe una din fețe cu o emulsie fotosensibilă; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se află o pastă de materie activă.
3. disc muzical.
4. a schimba (sau a întoarce) ~a = a schimba subiectul unei discuții sau comportarea față de cineva.
5. ~ turnantă = disc de oțel sau de fontă, prevăzut cu șine, care, rotindu-se pe un pivot, servește la întoarcerea vehiculelor ușoare de cale ferată; (fig.) răspântie, încrucișare de drumuri.
6. ~ de fundație = fundament de beton al unei clădiri; placă de bază.
7. tablă pe care este scris, săpat ceva.
8. proteză dentară.
9. ~ continentală = bucată relativ independentă a scoarței terestre, de forma unei calote sferice, care se mișcă în raport cu altele.

placaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. placage)

1. placă de lemn prin încleierea mai multor foi de furnir așezate unele peste altele, servind la confecționarea de mobile, panouri etc.
2. îmbrăcăminte de protecție sau cu caracter estetic din piatră, cărămidă, lemn etc. a unui element de construcție, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos.
3. (rugbi) oprirea din acțiune a unui jucător prin imobilizare cu mâinile.

placando

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. placando)

1. (muz.) potolind, stingându-se.

placarda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. placarder)

1. a afișa, a pune o placardă.

placardă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. placard)

1. pancartă.

placardare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (placarda)

1. acțiunea de a placarda și rezultatul ei.
2. afișare pe o placardă, pancartă, pentru a aduce la cunoștința publicului.

placat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Plakat)

1. placardă; anunț, afiș.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

actinografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinographie)

1. fotografie plasând obiectul între placa sensibilă și sursa luminoasă.
2. procedeu de preparare a unui clișeu tipografic cu raze roentgen.
3. imaginea obținută.

acvaforte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquaforte)

1. procedeu de reproducere a unui desen după un clișeu gravat cu acid azotic pe o placă de cupru.
2. gravura obținută.

algrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algraphie)

1. tipar înalt cu ajutorul unei forme pe o placă de aluminiu.

autolitografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + litografie)

1. procedeu de reproducere tipografică, pe o placă de metal sau de hârtie, a lucrărilor executate direct pe piatra litografică.

brachet

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. bracket)

1. placă de metal folosită pentru ranforsarea unei piese sau pentru asamblarea barelor care se unesc într-un nod al unei grinzi; guseu.