Dictionar

Planeitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. planéité)

1. proprietate a unei suprafeţe de a fi plană; netezime.


Planetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. planète, lat. planeta)

1. corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, cu o orbită eliptică.


Planetar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. planétaire)

1. referitor la planete, al planetelor.

2. sistem ~ = totalitatea planetelor care se învârtesc în jurul Soarelui; model ~ = model al structurii atomului inspirat de cel al sistemului planetar.

3. (tehn.) mecanism ~ = mecanism în care una sau mai multe roți dințate se învârtesc concomitent în jurul axelor proprii și în jurul axei unei alte roți dințate; ax ~ = axul care mișcă roata motoare a unui automobil, primind mișcarea de la diferențial.


Planetariu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. planétarium)

1. construcţie specială în formă de cupolă, care reprezintă în interiorul ei sistemul planetar.


Planetarizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. planétarisation)

1. dezvoltarea unui fenomen (economic, politic, social, cultural) la scară mondială.


PLANETO-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. planéto-, cf. gr. planetes „rătăcitor, călător”)

1. „planetă, planetar”.


Amartiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după aluniza, aseleniza)

1. a coborî lent pe suprafaţa planetei Marte.


Aplanat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aplanat)

1. (optică) sistem optic corectat pentru aberația de sfericitate, oferind astfel imagini care nu prezintă distorsiuni; sistem optic aplanetic.


Aplanetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aplanétique)

1. (optică) care prezintă aplanetism.

2. se referă la un sistem optic care oferă o imagine nedistorsionată (cu aberația de sfericitate corectată).


Asteroid

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. astéroïde)

1. nume dat unor planete mici, sateliţi ai Soarelui, care se rotesc în apropierea planului elipticii, între orbitele lui Marte şi Jupiter; planetoid.


Astrobotanică

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. astrobotanique)

1. ramură a exobiologiei care studiază viaţa plantelor de pe alte planete.


Astrogeologie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. astrogéologie)

1. disciplină, cunoscută alternativ ca geologie planetară sau exogeologie, care se ocupă de geologia corpurilor cerești, cum ar fi planetele și lunile lor, asteroizii, cometele și meteoriții; geologie a aștrilor.