OK
X
planeitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. planéité)
1.
proprietate
a
unei
suprafețe
de
a
fi
plană;
netezime.
planetă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. planète, lat. planeta)
1.
corp
ceresc
fără
lumină
proprie,
satelit
al
Soarelui,
cu
o
orbită
eliptică.
planetar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. planétaire)
1.
referitor
la
planete,
al
planetelor.
2.
sistem
~
=
totalitatea
planetelor
care
se
învârtesc
în
jurul
Soarelui;
model
~
=
model
al
structurii
atomului
inspirat
de
cel
al
sistemului
planetar.
3.
(tehn.)
mecanism
~
=
mecanism
în
care
una
sau
mai
multe
roți
dințate
se
învârtesc
concomitent
în
jurul
axelor
proprii
și
în
jurul
axei
unei
alte
roți
dințate;
ax
~
=
axul
care
mișcă
roata
motoare
a
unui
automobil,
primind
mișcarea
de
la
diferențial.
planetariu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. planétarium)
1.
construcție
specială
în
formă
de
cupolă,
care
reprezintă
în
interiorul
ei
sistemul
planetar.
planetarizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (cf. fr. planétarisation)
1.
dezvoltarea
unui
fenomen
(economic,
politic,
social,
cultural)
la
scară
mondială.
PLANETO-
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. planéto-, cf. gr. planetes „rătăcitor, călător”)
1.
„planetă,
planetar”.
amartiza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după aluniza, aseleniza)
1.
a
coborî
lent
pe
suprafața
planetei
Marte.
aplanat
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. aplanat)
1.
(optică)
sistem
optic
corectat
pentru
aberația
de
sfericitate,
oferind
astfel
imagini
care
nu
prezintă
distorsiuni;
sistem
optic
aplanetic.
aplanetic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aplanétique)
1.
(optică)
care
prezintă
aplanetism.
2.
se
referă
la
un
sistem
optic
care
oferă
o
imagine
nedistorsionată
(cu
aberația
de
sfericitate
corectată).
asteroid
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. astéroïde)
1.
nume
dat
unor
planete
mici,
sateliți
ai
Soarelui,
care
se
rotesc
în
apropierea
planului
elipticii,
între
orbitele
lui
Marte
și
Jupiter;
planetoid.
astrobotanică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. astrobotanique)
1.
ramură
a
exobiologiei
care
studiază
viața
plantelor
de
pe
alte
planete.
astrogeologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. astrogéologie)
1.
disciplină,
cunoscută
alternativ
ca
geologie
planetară
sau
exogeologie,
care
se
ocupă
de
geologia
corpurilor
cerești,
cum
ar
fi
planetele
și
lunile
lor,
asteroizii,
cometele
și
meteoriții;
geologie
a
aștrilor.