Rezultate principale (Plantă.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: ( fr. planter, lat. plantare)
2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.).
3. a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare).
4. (mil.) a instala mine pe un teren.
5. a fixa cu insistență.
6. (fam.) a părăsi brusc pe cineva.
7. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva).
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. planta, fr. plante)
1. nume generic dat vegetalelor.
2. talpa piciorului.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
Rezultate secundare (Plantă.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déplanter)
1. a scoate (un copac) dintr-un anumit loc pentru a-l replanta.
2. a dezgropa mine explozive.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. explanter)
1. (med.) a extrage (ceea ce fusese implantat); a face un explant.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. implanter)
2. a amplasa (o clădire etc.).
3. a introduce sub piele un medicament sau ţesut, care se resoarbe treptat.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT planta hospitalis
2. FR plante hôte; plante nourricière
4. DE Wirtspflanze
6. HU gazdanövény
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. plantaginacées)
1. familie de plante erbacee, cu frunze dispuse în rozetă bazală, cu flori hermafrodite, rar unisexuate, dispuse în spice, şi cu fructe capsule sau nucule: plantago.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. plantago)
1. plantă erbacee cuprinzând o mulţime de specii sălbatice; pătlagină.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. abietacées)
1. (bot.) familie de conifere cuprinzând arbori din specia bradului; abietinee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. abiétinées)
1. (bot.) familie de rășinoase cu fructe în formă de con (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.); abietacee, pinacee.
2. (la sg.) plantă din această familie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absinthe, lat. absinthium)
1. plantă amară şi aromatică, cu esenţă toxică; pelin.
2. băutură alcoolică, tare, verzuie, preparată din absint.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)
1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acarpe)
1. (bot.) se spune despre o plantă care nu produce fructe.
Parte de vorbire: I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)
Origine: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)
1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).