Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. planchette)
1. placă dreptunghiulară din lemn pe care se fixează hârtia pentru desen, pentru ridicări topografice etc.
2. scândură lată pe care se întind foile de aluat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. plancher)
1. element de construcţie (din beton armat) care separă două etaje ale unei clădiri, care formează partea pe care se circulă a unui pod etc.
2. planul inferior al unei cavităţi subterane.
3. (anat.) perete musculos care delimitează la bază o cavitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atlas)
1. culegere de hărţi, planşe, planuri, grafice, stampe etc.
2. ~ lingvistic = lucrare care prezintă pe hărţi răspândirea teritorială a unor fapte de limbă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cavalletto)
1. suport pe care se aşază ambarcaţiile sau diferitele obiecte la bordul unei nave ori pe uscat.
2. şipcă de lemn care se fixează provizoriu pe cofrajul plăcii unui planşeu de beton.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caisson)
1. vehicul cu două roţi, compartimentat, în trecut pentru transportul muniţiei (de artilerie).
2. fiecare dintre încăperile etanşe create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica pătrunderea masivă a apei în tot vasul în caz de avarie.
3. dulap pentru ţinerea proviziilor şi a ustensilelor pe bordul unei nave.
4. construcţie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrări subacvatice ori în terenuri cu multă umiditate.
5. piesă prefabricată din beton armat, având forma unei plăci cu nervuri de întărire, folosită ca element de rezistenţă la planşee şi acoperişuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claquette)
1. instrument format din două planşete, pentru a da semnalul în unele exerciţii sportive etc.
2. dispozitiv care asigură sincronismul în filmările cinematografice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. claire-voie)
1. împrejmuire cu grilaj; grilaj cu şipci; planşeu din grinzi cu interspaţii.
2. (arhit.) balustradă exterioară de piatră; partea de sus a bisericilor gotice, în care ferestrele, apropiate între ele sau despărţite numai prin menouri ori colonete, formau un etaj ajurat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diaphragme, lat., gr. diaphragma)
1. muşchi care desparte toracele de abdomen.
2. membrană care reproduce sunetele prin vibraţiile sale.
3. placă subţire, opacă, cu deschidere reglabilă, care limitează fasciculele de lumină la trecerea printr-un sistem optic; blendă (2).
4. dispozitiv de închidere a unui recipient.
5. (constr.) perete portant pentru preluarea solicitărilor orizontale; planşeu, placă.
6. dispozitiv format dintr-o membrană cu orificiu pentru măsurarea debitelor sau vitezelor într-o conductă.
7. (med.) contraceptiv mecanic pentru femei.