abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

adeziv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. adhésif, lat. adhaesivus)

1. adj. (despre materiale) care stă strâns lipit.
2. (biol.; despre organe) care fixează organismul de ceva.
3. (bot.) care se lipește și se unește prin concreștere (celulă, disc).
4. s.m. produs, natural sau sintetic, la încleierea lemnului, a metalelor, materialelor plastice etc.
5. substanță care se adaugă la preparatele agricole antiparazite pentru o mai bună fixare a acestora pe plante.

alveograf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alvéographe)

1. aparat pentru determinarea capacității făinii de a forma cu apa un aluat bun; extensimetru.
2. aparat pentru determinarea calităților plastice ale făinii; extensimetru.

antistatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anti-statique)

1. (substanță) care, încorporată materialelor plastice, împiedică dezvoltarea electricității statice, la suprafața acestora.

arheografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archéographie)

1. disciplină a istoriei care studiază textele și manuscrisele antice.
2. reprezentare a unor scene antice cu ajutorul artelor plastice.

armonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonieux, it. armonioso)

1. plin de armonie; plăcut.
2. (muzică) care are armonie, care produce sunete plăcute, melodioase.
3. (arte plastice) care are, care produce armonie grație culorilor, proporțiilor etc.
4. (fig.) care formează un întreg echilibrat, omogen.
5. (antonim) inarmonios, nearmonios.