plasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. placer)

1. tr. a repartiza pe cineva într-un loc anumit, într-un post.
2. a investi (un capital) într-o întreprindere.
3. a vinde mărfuri.
4. a spune ceva la timp, la locul potrivit.
5. (sport) a trimite mingea într-un loc anumit sau la un anumit jucător.
6. refl.

amplasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (amplasament)

1. a aşeza o construcţie, o instalaţie etc. într-un anumit loc.

deplasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déplacer)

1. tr., refl. a(-şi) schimba locul, a (se) mişca din loc.
2. a face să alunece, a aluneca; a (se) disloca.
3. refl. a pleca undeva pentru un timp limitat.

plasament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plancement)

1. investire a unui capital într-o afacere, într-o întreprindere etc.
2. slujbă, post, serviciu.
3. (sport) situarea pe teren a unui jucător în locul cel mai potrivit.

plasator, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (plasa + -tor)

1. cel care plasează ceva.
2. persoană care plasează pe spectatori la locurile lor în sălile de spectacole.

ramplasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. remplacer)

1. a înlocui, a substitui.

replasa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. replacer)

1. a repune la locul său sau într-un loc nou.

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.

aboral, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. aboral; cf. lat. ab „de la” + os „gură”)

1. opus, îndepărtat faţă de gură.
2. care este plasat pe partea opusă gurii.
3. (antonim) adoral.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.

accentuaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.

actinografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinographie)

1. fotografie plasând obiectul între placa sensibilă şi sursa luminoasă.
2. procedeu de preparare a unui clişeu tipografic cu raze roentgen.
3. imaginea obţinută.

advecţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. advection, lat. advectio)

1. (meteo.) deplasare a unei mase de aer în sens orizontal.
2. (fizică) transportul unei cantități (scalare sau vectoriale) a unui element dat (cum ar fi căldura, energia internă etc.) prin mișcarea (și, prin urmare, viteza) mediului înconjurător.